DATE GENERALE

Tîrlișua este o comunã în județul Bistrița-Nãsãud, Transilvania, România. Are în componențã 10 sate:Tîrlișua (reședințã),
Agrieș, Agrieșel, Borleasa, Cireași, Lunca Sãteascã, Molișet, Oarzina, Rãcãteșu și Șendroaia.
Suprafața: 160,83  km2
Populația (2011): 3.113 locuitori
Atracții turistice
· Mãnãstirea greco-catolicã din satul Molișet
· Casa memorialã Liviu Rebreanu din satulTârlișua
· Muzeul Parohial din satul Agrieș
· Izvorul de apã mineralã "Borcut"
· Trasee montane în Munții Țibleșului
Personalitãți
· Liviu Rebreanu (1885-1944) - romancier, dramaturg și academician;
     · Grigore Man (1941 - 2012), profesor, scriitor.
 

Relieful
Formele de relief, caracterizate prin versanti abrupti si lunci înguste, sunt rezultatul unor procese de versant cauzate de factori geologici si meteorologici de lungã duratã care, mai ales în epoca modernã, au interac?ionat cu activitã?i antropice agresive asupra vegeta?iei lemnoase.
Multe din alunecãrile de teren mai vechi au fost reactivate de precipita?iile abundente din anii 1970, 1980, 2006 când s-au înregistrat mai multe inunda?i locale. La Târli?ua se disting alunecãri în brazde lenticulare, alunecãri în movile, monticule sau glimee, alunecãri în trepte ?i alunecãri conplexe. În acea?i zonã s-a observat cã în urma procesului de umectare profundã, au fost afectate straturile de rocã, gresie ?i marne, producându-se desprinderea unor volume importante de pãmânt, care au generat monticule. Sunt destul de pãgubitoare ?i alunecãrile vãlurite, active, de pe terenurile agricole din satele vecine: Oarzina, Cire?i ?i Borleasa. Pentru protejarea terenurilor, a?ezãrilor ?i a cãilor de comunica?ie, se impune luare unor masuri de împãdurire cu esen?e repede crescãtoare, efectuarea unor lucrãri de cleionaje, diguri de protec?ie ?i consolidãri de maluri. Rleieful localitã?ii Târli?ua are o structurã verticalã, în alcãtuirea lui aflându-se trei zone: de luncã, piemontanã ?i montanã.
Muntele Tible? care face parte din lan?ul grupei vulcanice maramure?ene, aflat în partea de nord a satului, constituie relieful major al hotarului. Cu cele trei vârfuri care dominã orizontul, Acer, Tiblessi Bran, muntele se impune prin mãre?ia mãgurilor. Dealurile flancheazã cursul principalelor vãi colectoare. Apare neintrerupt, ?irul lor este fragmentat de vãi debitoare, în general scurte, care dreneazã apele pluviale ?i izvoarele de pe clinurile lor.
Luncile sunt înguste, gresiile dure pe care le traverseazã împiedicând generarea unor profile evazate, a?a încât contactul cu terasele se face, cel mai adesea, cu panta abruptã, rar existând ?i treceri lente. Unele vãi au lunca dezvoltatã sub formã de fâ?ie, cu la?ime variabilã fa?ã de mijlocul apei. Dupã ie?irea din Târli?ua valea se lãrge?te, parazitatã însã la confluentã cu vãile: Rãcã?e?i, Mihãleasa, Zãmbri?a ?i Borleasa, de conurile de dejectie pe care acesti debitori le depun.
Hidrografia
Re?eaua hidrograficã, formatã exclusiv din ape curgãtoare, apar?ine bazinului Some?ul Mare. Principalul colector al re?elei este Valea Ili?ua, râu cu debit oscilant dar cu regim de curgere permanent, format pe teritoriul satului Târli?ua din confluen?a Vaii Izvorului cu Valea Lungã sau a Moli?e?ului. Majoritatea afluen?ilor Agrie?, Rãcãte?, Zâmbri?a , Mihãleasa sunt încã subsecven?a cu asimetrii pronun?ate ale profilelor transversale, flanca?i de cueste. La baza cuestelor ?i a abrupturilor de naturã litologicã s-au format mici terase de galcisuri, utilizate agricol. În deprsiunea Tãrli?ua cursul vãii a fost rectificat ?i par?ial îndiguit înlãturandu-se sinuozitã?ile prea pronun?ate ?i despletirile. Acest fenomen apare mai pronun?at între Târli?ua ?i Borleasa, imediat în amonte de confluen?a cu Zâmbri?a care depune un con de dejec?ie destul de dezvoltat. Aici Ili?ua aluvioneazã mai intens pe o por?iune de 3-400 m, încadrând un ostrov bogat în vegeta?ie hidrofilã lemnoasã ?i ierboasã. Câteva meandre se înregistreazã în aval de Borleasa. În spa?iul montan împãdurit, sunt folosite doar izvoarele din lungul vãilor Moli?e?, Izvor ?i Strâmbulici. Pe valea Izvor existã o sursã de apã mineralizatã de tip borviz din aureola mofeticã a ?ible?ului, utilizatã, însã, numai de localnici.
Solurile
Formate, mai ales în partea superioarã a bazinului hidrografic al vãii Ili?ua, intr-un mediu preponderent forestier, prin procese de bioacumulare, caracterizate prin humificare activã a suprafe?ei organice, solurile sunt în mare parte, brune, brune acide, brune podzolice ?i podzolice.
Pe versan?ii cu declivitate mare ?i o structurã geologicã din stãrturi argiloase în alternan?ã cu cele nisipos-argiloase, se produc frecvente alunecãri, rupturi ?i prabu?iri care, amplificate de modul de folosire a terenurilor, au produs erodarea progresivã a solului care ?i-a pierdut nivelul de fertilitate ?i a?a destul de scãzut. Pe lunci predominã solurile argilo-aluvionare, mezobazice.
Clima
Influen?atã de configura?ia reliefului, de altitudine, înclinarea pantelor ?i expozi?ia acestora, clima zonei este temperat-continentalã. Media anualã a temperaturii este cuprinsã între 4-6 °C în parte nordicã ?i 6-8 °C în cea sudicã. Vânturile dominante sunt de obicei uscate ?i vin din direc?iile est ?i nord-est. Iarna începe în a doua jumãtate a luni noiembrie ?i dureazã, în medie, panã în prima sau a doua decadã a lunii martie. Startul de zãpadã are, în medie 40-60 cm. Primãvara ?i toamna, aerul rece se acumuleazã în zonele joase ale spa?iului ceea ce produce inversiune termicã: mai rece jos decât sus.
Flora ?i fauna
În Târli?ua cele douã tipuri de vegeta?ie, lemnoasã ?i ierboasã, sunt bine reprezentate, structural ?i cantitativ.
Flora
Arealul ocupat de pãdurile de conifere ?i foioase, componenta cea mai importantã a vegeta?iei lemnoase depã?este 60% din suprafa?a acestuia.
Etajul coniferelor, prezent în dealurile piemontane ?i în Mun?ii ?ible? este reprezentat de molid, brad, pin ?i exemplare rare de larice. Mai jos, s-au dezvoltat pãduri compacte de foioase formate, preponderent din fag montan, rar pot fi întâlnite exemplare de paltin de munte: jugastru, frasin, ulm, mesteacan, tei, gorun. La bordura pãdurilor de foioase pot fi întalnite diferite specii de arbusti: alun, corn, mãce?, pãducel, salbã moale, spin porumbar, sânger, soc ro?u.
În zona alpinã cresc pâlcuri de jnepeni ?i afini, iar în tãieturi, zmeur. Malurile vãilor sunt tivite, fragmentar ?i discontinuu, de arbori specifici zonelor umede: arin, plopul tremurator ?i rãchita.
Interven?ia factorului uman în zonele intens populate ale bazinului a adus modificari importante ale suprafe?elor ?i structurii vegeta?iei.
Vegetatia ierboasa
: În etajul inferior cresc asocia?ii ierboase de: hor?tii, tãtãneasã, vulturicã, iarba vulturului. În terenurile defri?ate s-au format paji?ti montane secundare, pe care cresc în ascia?ii, graminee ?i leguminoase de micã valoare furajerã, în deosebit pe terenurile intens pa?unate: iarba vântului, pãiu?ul ro?u, toposica, dar ?i firu?a, trifoiul alb, trifoiu ro?u, ghizdeiul. Este frecventã ?i leurda, salvia, vânãri?a, col?i?or, plãmãnãri?a, murul.
În culturile agricole cresc numeroase buruieni: nem?i?orul de câmp, neghina, mohorul, pãlãmida, costreiul, susaiul, volbura etc. Pe terenurile umede cresc plante hidrofile ?i mezohidrofile: rugina, rogozul, pãiu?ul de lacuri umede, coada vulpii, pãlãmida. Existã o bogatã vegeta?ie ierboasã cu calita?i terapeutice, utilizatã doar pe plan local.
Fauna
Hotarul a?ezãrii este populat de o faunã bogatã ?i diversã, reprezentatã de mamifere: bursucul, cãprioara, cerbul carpatin, dihorul, jderul, lupul, mistretul, pisica salbaticã, râsul, ursul, veverita, vulpea. Pãsãri: alunarul, buha, ciocanitoare pestri?ã, cucul, mierla neagra, negroica, pi?igoiul mare, pi?igoiul de munte, sturzul cântãtor, uliul pãsãrar, vrabia, dar ?i rozãtoare: ?oareci, ?obolani. Reptile: ?erpi, ?opârle, brotãcei, broa?te. Nu lipsesc nici caprele negre, iar în urma cu circa o jumatate de veac, pe cursul superior al vãilor Izvor ?i Lunca, existau pãstrãvi ?i vidre. Sunt ocrotite de lege: uliul ?orecar, cucuveaua, corbul, bufni?a, ursul, cerbul carpatin.
Economie
Agricultura
Agricultura s-a practicat încã de la întemeierea satelor, pe suprafe?e variabile în timp dar în conditii grele. În trecut (1750) se ara cu pluguri trase de 4-6 boi, iar fertilizarea cu gunoi de grajd, de?i necesarã nu se fãcea din cauza dificultã?ii de a-l transporta. Se practica în schimb târlirea.
Nevoia de terenuri agricole, determinate în bunã masurã de sporul demografic, i-a silit pe oameni sã despãdureascã versan?ii cu expunere sud-esticã ?i declivitate mai pu?in accentuate, folosind sapa de laz sau întreruperea activita?ii biologice a copacilor prin secuire sau înconjurare, respectiv jupuirea tunchiurilor de scoar?ã, pe o por?iune de ca?iva centimetri de la bazã, grãbind astfel uscarea copacilor.
Pe terenurile cu declivitate mare, unde folosirea plugului era dificilã, se lucra manual, cu sapa de laz. Urme ale acestuia mod de exploatare a pãmântului se mai vãd înca pe Dealul Bisericii, Zapodie, Runc, Secãturã, Dealul Coste?ii, Fa?a Agriesului s.a Pu?in productive ?i greu de lucrat, partea arabilã a hotarelor era cultivate cu porumb, grâu de primavarã ?i ovãz.
Pãduraritul
Pãdurea inestinabilã resursã economicã, ocupã ?i astãzi peste 50% din suprafata a?ezãrii. Explicabil deci, de ce pãdurãritul, a ocupat un însemnat numar de locuitori care, din pãduri proprii, comunale sau nobiliare, exploatau lemnul pentru nevoi gospodãre?ti sau pentru comercializare. Transport cu mare dificultate în târgurile apropiate dar, mai ales în satele din Câmpia Transilvaniei; lemnul era valorificat adesea prin schimb cu cereale.
Exploatarea forestierã
Din vremuri imemoriale, pãdurile au fost de mare folos omului, timp îndelungat, multe din cele de trebuin?ã gospodarilor, fiind fãcute din lemn. Dificultã?ile legate de accesul la aceastã importantã resursã ?i cele legate de transport, au amânat exploatarea în regim industrial ?i, pe cale de cosecin?ã, valorificarea superioarã a acestei avu?ii.
Spre sfâr?itul secolului al XIX-lea, de?i nevoia de lemn era în cre?tere, pãdurea a fost împinsã pe culmi greu accesebile, pe malurile râpoase ale vãilor ?i pe clinurile cu pu?in soare ale dealurilor.
Exploatarea sistematicã a pãdurilor a început in jurul anului 1950, de cãtre societatea romano-sovieticã în condi?ii dificile, cu for?ã de muncã redusã ?i sezonierã ?i cu mijloace de muncã precare, pânã în 1955.
Dincolo de aspectele gospodare?ti ?i ecologice ale activitã?ii, cu cosecin?e nefavorabile asupra regimului termic ?i pluvial, stabilitã?ii terenurilor ?i calitã?ii fondului cinegetic, exploatarea forestierã a avut ?i cosecin?e pozitive: a fost construitã o re?ea de drumuri sporind nivelul de via?ã al locuitorilor. În prezent se ocupã de exploatarea ?i comercializarea lemnelor pentru foc ?i destina?ii industriale, patru societã?i comerciale cu 19 angaja?i.
Cre?tere animalelor
Locuri de pa?unat ?i pãduri bogate în jir fiind suficiente, cre?terea animalelor - oi, capre, porci, bivoli, vaci, boi, cai, a fost nu doar o ocupa?ie lesnicioasã ci ?i de mare folos. În anul 1957 au fost înfiin?ate întovãrã?iri zootehnice, forme de organizare socialistã, premergãtoare Cooperativelor Agricole de Produc?ie. În anul 1977 a fost înfin?atã Asocia?ia Crescãtorilor de Animale în care au fost cuprinse 890 de gospodãrii, din cele 995 care se ocupau cu agricultura .
Albinãritul
Albinãritul este o ocupa?ie arhaicã, practicatã de locuitorii a?ezãrilor de la izvoarele Ili?uei sub forma vânãrii familiilor sãlbatice de albine, sau a cre?terii domestice, dupã metode primitive sau moderne. De?i dispune de o bogatã bazã meliferã, apicultura este practicatã ?i astãzi, exclusiv pentru nevoi casnice.
Vânatoarea
Existen?a unei bogate ?i variate faune cinegetice, a favorizat practicarea celei mai vechi ocupa?ii umane: vânãtoarea cu capcane sau arme de foc.
Scor?ãritul
Panã in 1918, scoar?a de copac bine mãrun?itã, era intrebuin?atã la prepararea coloran?ilor ?i la tãbãcit. În perioada interbelicã s-a întrebuintat numai la tãbãcit. Se colecta scoar?a de arin, goron, conuri de molid.
Sursa: Wikipedia